- comunicat de presa, news release, media release
Comunicat Presa Sanatate Programe specializate de sănătate mintală, disponibile acum și în Timișoara
Programe specializate de sănătate mintală, disponibile acum și în Timișoara
Clinica Hope dezvoltă continuu programe specializate de tratament pentru fiecare tulburare psihică în parte, aceste fiind realizate doar după metode știintifice. Aceste programe sunt cele mai eficiente la ora actuală, fiind construite conform ghidurilor internaționale, bazându-se pe studii de eficiență, realizate de-a lungul timpului. Programele de tratament sunt unice, abordând toată gama de probleme de la stres și burnout, până la tratamentul complet al schizofreniei și al tulburării bipolare, tulburare borderline sau programe dedicate problemelor emoționale la adolescenți (suicid, depresie, autovătămare etc).
CONEXIUNI
Programul CONEXIUNI se adresează în premieră tratamentului psihoterapeutic al schizofreniei, ca adaos la cel medicamentos. Programul coordonează consultul de psihiatrie, psihoterapia individuală și curs de abilități sociale standardizat, bazat pe manualul lui Allan Bellack. Cursul îi învață pe pacienți despre tehnici de comunicare nonverbală, reacții emoționale adecvate, asertivitate, empatie, să inițieze și să construiască relații de prietenie sau dragoste, să își găsească și să mențină activități profesionale. CONEXIUNI este primul program specializat din România destinat tratamentului simptomelor negative, recuperării psihologice și sociale a acestor pacienți, pentru o viață împlinită și independentă.
NAVIGÂND ÎNTRE POLI
Programul ,,Navigand între poli” este un program special creat pentru persoanele care suferă de tulburare bipolară. Acesta are o abordare psihologică care urmărește împiedicarea apariției de noi episoade și menținerea echilibrului stabil între stări. Obiectivele programului sunt prevenirea episoadelor, înțelegerea rolului medicamentelor și găsirea echilibrului în momentele dificile.
GĂSEȘTE-ȚI ECHILIBRUL
Programul este dezvoltat pentru persoanele cu tulburare de personalitate borderline. Unul dintre obiectivele profesionale majore ale Clinicii Hope a fost oferirea de tratamente eficiente pentru tulburarea de personalitate borderline, inclusiv aducerea în România a psihoterapiei dialectic-comportamentale. Această abordare a fost special dezvoltat pentru această tulburare de Marsha Linehan în anii 1970 și se distinge prin studii repetate de eficiență. În România, Clinica Hope este prima care s-a format și care implementează acest tip de psihoterapie. Tratamentul este în trei poli:
Consult, diagnostic, evaluare tratament psihiatric
Psihoterapie individuală, esențială, pe termen lung
Cursul de abilități “Găsește-ți echilibrul”
Inspir-A
Programul INSPIR-A (Intervenție pentru Normalizarea Sentimentelor, Problemelor comportamentale, Impulsivității și Relațiilor Adolescenților) este prima formă de intervenție psihoterapeutică special destinată tratamentului adolescenților cu tentative de suicid, autovătămări și tulburări emoționale intense. Metoda folosită este cea a terapiei dialectic-comportamentale și constă în ședințe individuale dublate de un curs de abilități psihologice. Scopul programului este reducerea comportamentului suicidar și autovătămător, scăderea vulnerabilității emoționale și reactivității, dezvoltarea abilităților de reglare emoțională și a relațiilor cu persoanele apropiate.
DINCOLO DE FRICĂ
Programul este unul specializat de psihoeducație și psihoterapie, creat pentru tratamentul tulburărilor anxioase și al atacurilor de panică. Programul „Dincolo de Frică” oferă informații complete despre cum apare și cum dispare anxietatea din viețile noastre. În cadrul acestuia, aducem împreună cunoștinte din domeniile neurobiologiei, psihoterapiei și mindfulness pentru a oferi tehnici necesare unui tratament de anxietate si pentru atacurile de panică.
NACELA
Program specializat pentru tratamentul depresiei, NACELA, oferă suport, psihoeducație și formarea unor abilități specifice pentru depășirea cu succes a episodului depresiv. De asemenea, ajută la prevenirea apariției unora noi.
KEEP THE BALANCE
Keep the Balance este singurul program de ,,Mental Health In Workplace” din România care este complet, având la bază dovezi știintifice: ghidul canadian, australian și britanic. Acesta este construit să îmbunătățească starea de sănătate a angajaților, astfel încât aceștia să se simtă mult mai fericiți în cadrul companiei, să lucreze eficient, să se implice mai mult în echipă și să diminueze rata de absenteism pe motive emoționale.
Așadar, dacă ne confruntăm cu probleme de natură psihică, de acum înainte, putem să rezolvam aceste probleme chiar aici, în Timișoara, la standard internațional, Clinica Hope fiind cea care oferă această posibilitate. Prin intermediul noii clinici, cea cu numărul sase, vor fi posibile aceste servicii și în zona de Vest a țării.
Serviciile vor fi disponibile din data de 22 iunie 2023, când noul sediu va fi inaugurat.
Mai mult, ne bucurăm să anunțăm că avem contract de colaborare cu Casa de Asigurări de Sănatate Timiș, astfel că programele de tratament pot fi derulate în regim cu plată, dar și decontate. Toate aceste informații, cât și reputația clinicii pot fi verificate la orice căutare pe Internet.
Din 2015 și până în prezent, Clinica Hope se extinde în continuare, bazându-se pe o echipă de peste 120 de specialiști, în sediile din București, Iași, Cluj, acum și în Timișoara, și peste 25.000 de pacienți care au ales serviciile clinicilor Hope din țară. Serviciile sunt proiectate pentru fiecare etapă a vieții, de la copii și adolescenți, până la cele pentru adulți si cele pentru persoanele vârstnice. Alături de serviciile de psihoterapie, psihiatrie și logopedie, clinica beneficiază și de servicii de terapie online. Lor li se adaugă testările genetice și psihologice, toate în stabilirea unui diagnostic precis în cazurile problematice.
Prin aceasta extindere, Clinica Hope urmărește să îmbunătățească calitatea vieții în comunitatea din Timișoara și în zonele învecinate. Cu ajutorul serviciilor moderne de psihoterapie, psihiatrie și logopedie, dar și celor de sănatate mintală dedicate companiilor, Clinica Hope este alaturi în rezolvarea tuturor problemelor.
Despre Clinica Hope
Clinica Hope este liderul clinicilor private de sănătate mintală din țară, atât prin cifra de afaceri, cât și prin numărul de profesioniști, numărul de clinici și al programelor de tratament unice. Cu o echipă completă de medici psihiatri și psihologi, Clinica Hope oferă servicii specializate de sănătate mintală, atât pentru copii, cât și pentru adulți. Misiunea Clinicilor Hope este să ofere în România intervenții eficiente, recomandate de ghidurile internaționale. De aceea, a fost activată implementarea mai multor programe unice în țară, prin care atât persoanele cu tulburări psihice severe (tulburare bipolară, borderline, adolescenți cu probleme grave, schizofrenie), dar și alte tulburări emoționale (generate de stres, epuizare, anxietate etc.), au acces la tratamente specializate, validate științific.
Ne puteti urmări website-ul nostru accesând www.clinica-hope.ro, unde veți găsi doar informații redactate de medici specialiști și validate știintific. De asemenea, ne puteți găsi și pe platformele sociale Facebook, Instagram, LinkedIn și TikTok.
Pentru mai multe informații: