- comunicat de presa, news release, media release
Comunicat Presa Educatie Cultura Școala Copil Dorit se extinde: Elevii care vor să se înscrie la toamnă în clasa a cincea sunt invitați la testare
Elevii care la anul trec în clasa a cincea și vor să învețe la o școală bazată pe valori creștin ortodoxe sunt invitați zilele acestea la noul sediu al Școlii Gimnaziale „Copil Dorit” și al Liceului „Nicolae Steinhardt”. Există ofertă educațională și pentru clasa a IX-a blingv engleză.
Pentru formarea celei de a doua clase a V-a în anul școlar următor, 2025 – 2026, testarea elevilor doritori are loc în zilele de 20 și 21 martie. Înscrierile se fac aici.
Testul va consta din probe de Limba și literatura română, Matematică, Limba engleză și un interviu, conform programului de aici.
Sediul central al școlii se află într-o zonă foarte accesibilă, aproape de Piața Unirii – mai precis, peste drum de Catedrala Mitropolitană „Sf. Spiridon” – Nou, pe Calea Șerban Vodă 30-32.
„Prețuim toți copiii deoarece credem cu tărie că aceștia sunt darul lui Dumnezeu. Pentru noi, fiecare copil este important, pentru că este unic și reprezintă în sine o părticică din lumea noastră”, transmit fondatorii școlii.
„Considerăm că formarea completă a unui copil nu înseamnă doar acumularea de cunoștințe teoretice, ci mai ales pregătirea lui temeinică pentru viață, modelarea caracterului și a comportamentului său, în duh creștin.”
Noua clasă a V-a care se formează de la anul are 20 de locuri și va fi cu program intensiv de Limba engleză.
Pentru înscriere în clasa a IX-a bilingv engleză, există 45 de locuri. Programul testării este aici.