- comunicat de presa, news release, media release
Comunicat Presa Evenimente Grand Hotel București a găzduit Forbes CEE Forum 2022
Grand Hotel București a găzduit Forbes CEE Forum 2022
Grand Hotel București a găzduit Forbes CEE Forum pe data de 21 și 22 septembrie. Forbes CEE Forum este singurul eveniment anual organizat în România care reunește lideri și personalități internaționale din lumea politică și de afaceri. În cadrul acestuia a fost prezent Ministrul Economiei, Florin Marian Spătaru.
„Ne bucurăm să fim din nou gazda acestui eveniment. Ne onorează prezența domnului Ministru, a reprezentaților statului și a celorlalți lideri. Ca de fiecare dată, Forbes reușește să exceleze și să facă lucruri extraordinare. România are nevoie de asemenea evenimente la care să participe personalități inspiraționale. Suntem siguri că va fi un eveniment reușit, la fel ca cele din anii trecuți și sperăm să fim gazda Forbes și în anii următori.”, transmite domnul Salim Touma, General Manager al Companiei Hoteliere Intercontinental România S.A.
Forbes CEE Forum este evenimentul economic al anului 2022 și are ca teme principale criza de competitivitate din Europa și din România, adaptarea societății la era post criză, creșterea sustenabilă, transformarea digitală. Agenda pe cele două zile ale evenimentului urmărește următoarele subiecte: Mind the gap; Road to a better future: growth, sustainability & inclusion; From crisis response to a resilience strategy; The new playbook of business leaders; People empowered by industrial revolution; What do you need to become a world class hero.
Evenimentul reunește personalități din domeniul de business din România, editori din rețeaua internațională Forbes, antreprenori, lideri politici, ambasadori, reprezentanți ai statului și lideri din sectorul financiar.
______________________
Compania Hotelieră InterContinental România S.A. fost înființată în 10 decembrie 1996. Este listată pe piața Rasdaq a BVB și are un capital de 83,35 milioane lei. În 2020, compania a raportat o cifră de afaceri de 12.781.270 RON și 79 de angajați.
Apreciat pentru serviciile impecabile, hotelul de 5 stele aflat în proprietatea companiei este situat la km 0 al capitalei și se înalță peste Piața Universității, oferind de la etajele superioare o panoramă unică asupra întregului oraș. Are 22 de etaje, 257 de camere și apartamente, un Club Lounge la etajul 21, un centru de spa cu piscină interioară la etajul 22, două restaurante și peste 1.500 de metri pătrați de spații pentru conferințe.
De la 01.01.2022 Intercontinental a devenit Grand Hotel Bucharest.