Comunicat Presa Afaceri Acțiuni de sustenabilitate în agri-business. Letca implementează ambalajele certificate FSC, 100% reciclabile

Acțiuni de sustenabilitate în agri-business. Letca implementează ambalajele certificate FSC, 100% reciclabile

Reciclăm doar 11% din deșeuri, de 4 ori mai puțin decât media europeană care anul trecut era de 45%.

Un studiu realizat anul trecut de către publicația Science arată că plasticul produs astăzi poate declanșa un impact asupra mediului înconjurător la scară globală, slab reversibil în viitor. Studiul analizează o serie de posibile efecte, inclusiv exacerbarea schimbărilor climatice cu efecte asupra orașelor și pierderea biodiversității în oceane, unde poluarea cu plastic acționează ca un factor de stres suplimentar, pe lângă pescuitul excesiv. Acești factori negativi duc la pierderea continuă a habitatului animalelor acvatice și a peștilor, cauzată și de schimbări ale temperaturii apei și expunerea la substanțe chimice.

Totuși, autorii studiului consideră această amenințare trebuie transformată în motivație care să pună în mișcare acțiuni dedicate pentru a reduce puternic emisiile de carbon și poluarea.

Sunt necesare eforturi susținute, la nivel individual și colectiv. Companiile trebuie să adopte o conduită responsabilă, prin care să țină sub control impactul pe care îl au asupra mediului înconjurător și să tindă să reducă amprenta de carbon cât mai aproape de zero.

Sustenabilitatea înseamnă acțiuni concrete

Cea mai mare seră din sticlă bio din România, continuă seria de acțiuni sustenabile ce au în focus protejarea mediului înconjurător și reducerea amprentei de carbon a companiei.

Noile investiții Letca aduc schimbări importante în ceea ce privește modul de ambalare și materialele utilizate în acest proces. Astfel, toate caserolele pe care Letca le utilizează sunt certificate Forest Stewardship Council (FSC), o organizație internațională independentă, non- guvernamentală și non-profit înființată în anul 1993 pentru a promova managementul forestier responsabil în pădurile din întreaga lume.

Ambajale 100% reciclabile, o garanție pentru consumatori și partenerii din Retail

Certificarea (FSC) reprezintă pentru consumatorii și partenerii LETCA, o garanţie a faptului că ambalajele provin din materiale 100% reciclate.

Adezivul utilizat pentru caserolele Letca este compus doar din materiale conforme cu cerințele stipulate în politicile de contact cu alimentele. Aceste materiale au fost selectate din considerente de sustenabilitate pentru contactul direct și indirect cu produsele alimentare.

Compania a implementat un proces sustenabil de ambalare integral, odată cu introducerea foliei reciclabile Biobased, 100% reciclabilă. Acest tip de folie poate fi produs din materiale naturale, organice și nu implică factori poluanți precum cărbune sau petrol, așadar generează emisii reduse de CO2.

Cred cu tărie că sustenabilitatea înseamnă acțiuni concrete și măsurabile. De aceea, deciziile noastre decurg din principiile la care am aderat încă de la înființarea companiei. Pentru noi primează atât gustul legumelor LETCA, cât și modul în care le producem. Acest proces are ca scop punerea pe piață a legumelor ecologice, într-un mod responsabil, ce implică folosirea resurselor în mod inteligent pentru a minimiza impactul asupra mediului înconjurător. Cu precădere într-un business care e strâns legat de natură, cred că trebuie să o protejăm și să lucrăm alături de ea” – Ramona Pandelaș, CEO Letca.

Sustenabilitatea la LETCA pornește încă de la creşterea legumelor direct în pământ, fără pesticide sau alte substanțe chimice. Pe tot parcursul procesului de cultivare sunt urmărite cele mai înalte standarde de calitate, de la sămânţă și până la ambalare. Plantele beneficiază de un mediu propice, natural de creştere şi dezvoltare în ceea ce privește temperatura, umiditatea, îngrăşămintele organice și, mai ales, lumina. Refolosirea unor resurse precum apa de ploaie sau resturile din agricultură (biomasa) pentru încălzirea serelor pe timpul iernii şi până la utilizarea materialelor 100% reciclate pentru ambalarea produselor ne ajută să închidem bucla acțiunilor sustenabile și să reducem considerabil impactul companiei asupra mediului.

Despre Letca

Combinând bunele practici ale tradiţiei cu tehnologia, LETCA şi-a propus să le ofere generaţiilor actuale şi viitoare produse bio sănătoase, gustoase şi să contribuie la un mediu mai curat pentru noi toţi. Născute şi crescute în pământ, prin reîntoarcerea la vechile valori, legumele LETCA aduc pe masă nu numai gustul autentic şi sănătos, ci şi o poveste de antreprenoriat românesc de succes.

Certificările Global G.A.P., G.R.A.S.P., CertRom şi IFS – Global Market Food obţinute confirmă calitatea înaltă a produselor LETCA, reprezentând un pas natural al traseului nostru spre un viitor sustenabil.

Global G.A.P. – standardul recunoscut internaţional pentru producţia agricolă – certifică siguranţa alimentelor, trasabilitatea, mediul, bunăstarea la locul de muncă şi durabilitatea.

G.R.A.S.P. – o certificare internațională dezvoltată pentru a evalua practicile sociale din seră, precum aspectele specifice ale sănătății, siguranței și bunăstării lucrătorilor.

De asemenea, standardul alimentar IFS – Global Market Food garantează siguranţa alimentelor, calitatea proceselor şi a produselor, iar certificarea RO-ECO-21, emisă de CertRom, validează legumele Letca BIO, din agricultură ecologică.

 

Contact presă:

Dana Florea, Marketing Manager Letca

Email: dana.florea@letca.ro

Mobil: 0757. 030. 684